Parteneriat Public Privat (PPP) este o expresie deseori utilizata, dar nu intotdeauna pe deplin inteleasa. Un PPP poate fi descris drept proiect adoptat impreuna de catre un organism public (respectiv organism guvernamental la orice nivel, intre cel national si cel municipal) si una sau mai multe societati private. In timp ce partenerul din sectorul privat se ocupa de regula cu dezvoltarea si derularea proiectului si isi aduce contributia prin determinare si spirit antreprenorial, organismul public poate contribui cu terenul (de exemplu pentru o autostrada, o cale ferata, o inchisoare, un spital, etc.) si stabileste regulile de desfasurare, in interes public, prin stabilirea cadrului legislativ, de reglementare, sau stabilind regulile de participare la licitatii.

Pentru ca un PPP sa fie de succes, trebuie sa existe o necesitate de interes public bine definita (de exemplu in cazul unei scoli, trebuie ceva mai mult decat doar sa sugeram ca este necesara o cladire pentru o scoala, respectiv sa precizam si numarul de elevi, dimensiunea claselor, facilitatile recreative necesare, etc. sau, in cazul unui pod, sa definim cu exactitate locatia podului, sarcina pe care podul trebuie sa o suporte, durata de viata a acestuia, etc.). In loc sa se ocupe de constructia efectiva, organismul public organizeaza o licitatie, definind in documentele de participare cu ce este de asteptat sa contribuie la proiect fiecare dintre parteneri, cel din sectorul public si cei din sectorul privat, modul de alocare a riscurilor si recompenselor, etc.

Din perspectiva organismului public, un PPP are mai multe avantaje: in primul rand, reduce volumul de cheltuieli publice necesare, prin aceasta contribuind la reducerea necesarului de finantare si a deficitului. In al doilea rand, implicarea unui partener din sectorul privat pentru managementul proiectului permite de regula o forma de conducere mai antreprenoriala si mai flexibila decat cea de obicei specifica unui proiect derulat integral de un organism public. In al treilea rand, anumiti factori de risc sunt mai bine absorbiti de catre sectorul privat decat de catre cel public (de exemplu daca cererea este sub nivelul celei asteptate, daca apar litigii impotriva proiectului, etc.) Si, in al patrulea rand, dupa o perioada de timp predefinita, de regula organismul guvernamental va deveni singurul proprietar al proiectului si al oricaror bunuri imobiliare sau active asociate acestuia.

Proiectele prin PPP in sectorul autostrazilor constituie un bun exemplu, putand duce la economii de miliade de euro din cheltuielile publice. Compromisul consta in faptul ca utilizatorii autostrazii vor trebui sa plateasca o taxa de autostrada pentru un interval de timp definit, pentru a acoperi costurile constructiei, costurile de exploatare, si pentru a asigura o rentabilitate rezonabila operatorului din sectorul privat. Este intr-o anumita masura indreptatit sa impunem utilizatorilor unei anumite autostrazi sa plateasca pentru utilizarea acesteia, decat sa punem la plata pentru proiect intreaga societate.

Si totusi, ce se intampla in cazul in care taxa este stabilita la un nivel prea ridicat? Aceasta poate duce la opozitie pe plan social, determinand scaderea popularitatii guvernului; taxele excesive pot de asemenea duce la diminuarea cererii, ceea ce inseamna ca nu este atins numarul de utilizatori necesar pentru ca veniturile sa ajunga la nivelul costurilor sau sa genereze o anumita rentabilitate, si ca proiectul poate genera pierderi.

Cu alte cuvinte, in cazul celor mai multe proiecte prin PPP, este necesara o analiza atenta inainte de a trece la implementare, acesta implicand studii de piata extinse, pentru a estima nivelul de pret optim si social – acceptabil. Licitatiile trebuie organizate cu atentie, astfel incat sa genereze o competitie sanatoasa si sa permita tinerea sub control a costurilor.

Costul proiectului poate fi suportat si de catre organismul public, si nu neaparat de catre consumatorul final; aceasta ar fi situatia in cazul unui PPP pentru o formatiune de pompieri, o inchisoare, un serviciu de ambulanta, etc. In astfel de cazuri, conceptia sau implementarea necorespunzatoare pot duce la costuri excesive, care sunt si “disimulate” (care, de exemplu, nu sunt direct vizibile opiniei publice). Ca urmare, autoritatea publica trebuie sa ia cu atentie in considerare cele doua optiuni, de a oferi in direct un serviciu sau de a-l externaliza prin intermediul unui PPP.

Avand in vedere ca cele mai multe din guvernele din Europa Centrala incearca sa se conformeze criteriilor Maastricht (respectiv de a mentine gradul de indatorare sub 60% din PIB si deficitul sub 3% din PIB), PPP reprezinta un excelent mecanism de stimulare a cresterii si a cererii de forta de munca, de finantare accelerata a infrastructurii, de fructificare a creativitatii, dinamismului si capacitatii de finantare a sectorului privat, si care permite populatiei sa beneficieze de conditii de trai si productivitate imbunatatite. Ceea ce lipseste de multe ori sectorului public este legat de know-how pentru a concepe si implementa aceste licitatii cu foarte mare grad de sofisticare, existand potential de coruptie prin cresterea costurilor si riscurilor aferente proiectelor, si implicit a costurilor consumatorului. Cu toate acestea, organismele guvernamentale de toate nivelurile din Europa Centrala sunt doar la suprafata lucrurilor, daca este sa vorbim de exploatarea intregului potential al PPP, fiind necesar sa asistam la schimbari majore pe viitor, in intreaga regiune. 

• Email this page
• Post to Twitter